Tărâmurile Inimii - extras din Cheile lui Jeshua, de Glenda Green

Dec 24, 2021

"De la început au existat trei elemente sfinte - cei trei piloni ai Ființei. Primul și cel Fundamental este prezența EU SUNT, care este Sursa Divinității. După aceea este Inocența, care este Prezența spirituală a Divinității. Și în al treilea element este Iubirea, care este Prezența manifestă a Divinității și puterea ei de a crea. Toate cele trei aspecte ale ființei sunt extinse omului pentru binecuvântarea și împlinirea sa.

Din Această Trinitate Fiinţială a răsărit Copacul Vieţii. 

Ușa ta către această perfecțiune este Inima Sacră. Caută Inima Sacră mai întâi și toate celelalte îți vor fi date. Când relația ta cu inima este senzuală și vie, locul acesta intim este cel mai firesc loc. În acest centru al înțelepciunii neprețuite, găseşti dimensiuni cu inteligență specifică, care îţi ghidează viața pe calea acțiunii corecte. 

Există şapte dimensiuni de inteligență care rezonează în exterior din centrul inimii tale. Pentru început, poţi înţelege aceste dimensiuni ca  principii de viaţă, şi pe măsură ce le vei manifesta pe deplin, o să ştii că sunt extensii ale propriei FIINȚE. 

Tărâmurile interioare ale Inimii Sacre sunt: unitatea, iubirea, viața, respectul, onestitatea, dreptatea și bunătatea. Prin aceste dimensiuni interioare sau aspecte ale conștiinței, inima poate restabili integritatea într-o infinitate de moduri, pentru a obține o infinitate de rezultate, dintr-o infinitate de puncte de pornire.

Este imperativ ca omul să recunoască inteligența superioară a inimii, căci mintea nu poate să-i spună cine este. În comparație cu mintea, inima este o funcție a inteligenței bazată în esenţă pe simplitate și sincronicitate. Matricea sa este un centru sinergic de conștientizare, care percepe o relație unificată cu tot ceea ce este. Doar simplitatea inimii poate înțelege atât infinitul cât și forma, conectând Cerul cu Pământul într-un mod semnificativ. 

 „În cele din urmă, există o inteligență infinită și conectată. Poate că ne-am putea referi la ea ca la măreaţa minte cosmică, deși termenul „conștiință” descrie mai exact natura ei. Conștiința este activată și personificată de Duhul Sfânt numit şi Spiritul Sfânt în care se nasc toate sufletele.  Eşti născută din Spirit de Spiritul Sfânt într-un potențial infinit. Esti parte a infinitului, nu parte a formelor rezultate. 

Poziția ta în ordinea lucrurilor îți permite să ai un punct de vedere al infinitului și să te uiți la vastitatea creației fizice rămânând în adevărata ta natură spirituală. Inima este legătura ta eternă cu Creatorul. „Acesta este centrul„ Eu sunt ”al ființei tale. Este butucul propriei tale roți spirituale ale vieții. Doar din acest centru îți poți percepe locul în unitatea creației și înţelege iubirea ca o extensie a ființei tale.  

Unitatea și Iubirea creează împreună frecvențe de energie unice pentru „Eu sunt”-ul ființei tale. Acestea sunt „corpuri” energetice nemuritoare și neschimbătoare, care formează identitatea Sufletului tău. 

Un suflet nu este o esență pe care o deții, ci semnătura spirituală a cine eşti, scrisă în limbajul unității și iubirii. Aceasta este cu tine întotdeauna indiferent că alegi să o împlinești sau să o negi. 

 „Iubirea care eşti are de asemenea o istorie și aceasta a început atunci când ai observat că eşti capabilă de acțiune și influență. A existat un moment în care te-ai bucurat de sărbătorirea FIINȚEI și în acel moment a început ritmul tău unic și melodia personală și conștiința ta de viață s-a născut. Viața este iubire în acțiune, iar conștiința vieții nu este ca nicio altă dimensiune a conștiinței.  

 Viața în sine este al treilea corp al conștiinței tale.

„Viața ţi-a înviat scopul și cu asta ai început să ai o experiență. Primele tale lecții au fost cele de respect - respect pentru Dumnezeu, pentru legea universală și naturală și pentru alte ființe. 

Respectul pe care l-ai învățat și îl înveți, constituie al patrulea corp de conștiință. Acest lucru este unic pentru fiecare ființă. „Cererile de respect au creat lecții de aceeași natură. De asemenea, au creat bariere care nu puteau fi soluționate decât printr-o apreciere a onestității. 

Prin urmare, ai învățat să-ți exprimi intențiile cu onestitate și să discerni onestitatea în viață și în ceilalți. Din aceste experienţe, ai acumulat percepții despre adevăr unice naturii tale. Adevărul este un subiect dificil pentru un suflet, pentru că adevărul este universal și totuși perceput în mod unic de fiecare individ. 

Acest corp al conștiinței încearcă să distileze constantele universale de experiența personală. Aici trebuie să decizi și să-ți răspunzi pentru convingerile, înțelegerile și opiniile tale despre viață. Poţi spune că onestitatea este al cincilea corp și corpul tău filozofic.  Multe acorduri și dezacorduri se formează în acest corp și deseori nu există o potrivire perfectă cu ceilalți.  

 „Astfel, ai devenit conștientă că coexistența poate aduce stres și că considerațiile tale despre ceea ce este adevărat trebuie să fie examinate pe tărâmul cauzei și efectului. Conflictul începe să apară , creând necesitatea ajustărilor și a dreptăţii. Ai observat și ai participat la aceste ajustări. Ai văzut cauza și efectul în jurul tău și trecând prin tine. În jurul acestor experiențe se acumulează o mare cantitate de memorie, date și sentimente. 

 Aceasta a dus la crearea celui de-al șaselea corp - dreptatea - care se joacă în poveștile vieții tale.

„Pe măsură ce te experimentezi în valurile vieții, primind consecințele tuturor faptelor - ale tale și ale altora - ai, pentru prima dată, nevoia să dezvolți al șaptelea corp de conștiință.  Aici începi să înțelegi valoarea milosteniei și a bunătății. 

 „Toate aceste tărâmuri / aspecte / corpuri ale conștiinței sunt cunoscute de inima sacră și accesibile prin ea. Pentru un moment inspiră adând şi dă-ţi voie să simţi o adâncă reverenţă pentru Inima ta Sacră. 

Acum, pe măsură ce începi să-ţi reaminteşti aceste tărâmuri interioare, mergem la un nivel mai înalt de înțelegere și îți dezvăluiesc că aceste dimensiuni ale conștiinței sunt părți ale ființei tale, precum brațele și picioarele corpului tău. Sunt încăperile din conacele sufletului tău, stâlpii templului tău. „Acest lucru ţi se poate părea destul de incredibil din perspectiva ta actuală, dar adevărul este că nu ți-ai început existența ca entitate fizică. 

Ai început ca o scânteie divină, un copil al „Eu sunt ceea ce sunt”. 

Apoi ai avut o lungă istorie ca suflet, cu multe gânduri, sentimente, experiențe și decizii.  În cele din urmă, forța ta de viață a fost respirată în formă fizică ca etapa de finalizare a creației tale. În istoria sufletului tău, care este străvechi și dincolo de timp, există prea multă experiență și conștienţă pentru a inventaria fiecare gând și acțiune fără a lua în considerare locul său în întregul context al FIINȚEI tale. 

Ţi-ai frământa gândurile, acțiunile, speranțele, explorările, dezamăgirile, succesele, eșecurile, plăcerile, durerile și erorile pentru totdeauna. Nu poți să îți croiești calea spre eliberare prin roata vieții sau prin orice proces lumesc de responsabilizare. Ar fi nesfârșit și inevitabil. Dacă nu ar exista legea Graţiei, nu ai putea transcende procesul de creare a experienței. Ți-ar lipsi imaginea de ansamblu și ai fi prins pentru totdeauna în evenimentele vieții. 

„Prin Graţie, ţi se oferă libertatea de a cunoaște și de a te întoarce la o stare de unitate şi integritate și de a-ţi reaminti impulsurile și aspirațiile tale originale de a intra pe tărâmul experienței. Fiecare dimensiune a conștiinței este propulsată de o anumită aspiraţie. 

Ori de câte ori inima ta își amintește adevărata aspirație, ești izbăvit de amăgire și reaşezat din nou pe calea împlinirii. Viața ta este ridicată deasupra dramelor lumii și autoritatea ta este revedendicată deasupra experienţelor pe care le ai, chiar dacă e posibil să alegi să continui. De asemenea, ai în inima ta autoritatea de a ști când eşti gata. 

Trăirea după aspirațiile sacre este o cale simplă, deoarece acestea nu sunt complicate în procesele lor. Indiferent de timpul dedicat lor, aceste chei ale regatului te vor duce acasă. 

 „Prima aspirație este inocența. Aceasta este cheia ușii unității. Inocența este parfumul dulce al sufletului, pentru totdeauna tânăr și renăscut veșnic în Prezența Duhului Sfânt. Acesta este dorința noastră de a fi copilul inocent al lui Dumnezeu. Adesea trebuie restaurată prin ispășire. Poate fi practicată zilnic prin percepție inocentă. În prezența inocenței, nu există separare sau judecată și totul este Unul.

„A doua aspirație este compasiunea. Aceasta este cheia ușii iubirii. Compasiunea înseamnă „să simţi cu”. Cineva într-o stare de compasiune adevărată pur și simplu „se simte una cu Viaţa” și își împarte propria forță a vieţii energetică cu alții pentru refacerea integrității. Aceeași restaurare revine la sine.

 „A treia aspirație este abundența. Aceasta este cheia vieții. Fundația sa este recunoștința. Spre deosebire de prosperitatea achiziției materiale, recunoștința nu-și ia puterea din atitudini de lipsă, acumulare și lăcomie. Starea necondiționată de abundență se extinde prin împărtășire, grijă și dăruire. Viața a fost creată pentru abundență și pentru a se extinde mereu în acest fel. 

 „A patra aspirație este înțelepciunea. Aceasta este cheia domeniului conștient al respectului. Înțelepciunea te învață să respecți legile lui Dumnezeu, legile vieții și legile convenite pentru conduită reciprocă. Înțelepciunea te învață să-i respecți pe ceilalți și pe tine însuți. Prin înțelepciune, poți ajunge într-un loc înalt, care se află deasupra trădărilor și dezamăgirilor coexistenței. Care îţi permite să-ţi converteşti experiența într-o înțelegere mai înaltă. 

„ A cincea aspirație este pacea. Aceasta este cheia domeniului onestității. Haosul nu favorizează onestitatea, dar onestitatea poate rezolva haosul. Nu vei întâlni niciodată un om sincer violent. Onestitatea nu este disponibilă prin dezbateri asupra realității și nici pacea nu este atinsă prin ordinea lumească. Pacea este cultivată aducând ordine în tine. Doar atunci adevărul este dezvăluit. 

 „A șasea aspirație este iertarea. Aceasta este singura și ultima cheie a domeniului Dreptăţii. Dreptatea are toată puterea de a pune în aplicare legile cauzei și efectului. Dacă nu ar exista Legea Graţiei, nu s-ar scăpa de consecințele perspectivei limitate sau de absența Bunăvoinţei. Legea Graţiei este invocată prin aspirația iertării. Iertarea nu înseamnă îngăduință sau toleranța comportamentului distructiv. Adevărata natură a iertării este o inimă smerită şi cu remuşcări, care înțelege natura trecătoare a experienței. Inima este atentă la eroare și încearcă să o corecteze, fără atașament față de nemulțumire. 

„A șaptea aspirație este Bucuria. Bucuria este cheia bunătății. Bucuria este sărbătoarea sufletului de a fi iubirea pe care o reprezintă - o binecuvântare pentru lume, dar nu din lume. Spre deosebire de Fericire Bucuria nu este rezultatul unor condiții sau nevoi de recompensă pozitivă. Bucuria este exaltarea sufletească a vieții care transcende toate circumstanțele. Bucuria se străduiește să-și exprime aprecierea vieții prin bunătate față de sine și de ceilalți. 

„Este plăcerea și bucuria mea să vă ofer aceste chei ale împărăției. 

Pe măsură ce folosești aceste chei pentru îmbunătățirea vieții tale și a celorlalți, adu-ți aminte de originea ta ca şi copil inocent al lui Dumnezeu. 

Aminteşte-ţi Prezența „Eu sunt” care este scânteia vie a vieții tale. Permite sufletului tău să se extindă fără granițe sau structuri limitante, şi permite corpului tău să se conformeze căilor spiritului tău ”

Extras şi tradus din cartea Cheile lui Jeshua de Glenda Green

 

Înregistrează-te astfel încât să primești noutăți despre activitatea Anișoarei. 


Prin email vei primi detalii despre cursurile și evenimentele, organizate de Anișoara, precum și de noile articolele, imediat ce acestea sunt publicate.

*Prin înscriere sunteți de acord cu Termenii de Utilizare și cu Politica de Confidențialitate.  

Close

50% Complete

Înregistrează-te astfel încât să primești noutăți despre activitatea Anișoarei. 

Prin email vei primi detalii despre cursurile și evenimentele, organizate de Anișoara, precum și de noile articolele, imediat ce acestea sunt publicate.

*Prin înscriere sunteți de acord cu Termenii de Utilizare și cu Politica de Confidențialitate.