Momentul este Învățătorul

Zilele trecute una din prietenele mele mi-a spus că ea nu înțelege cum te poate ajuta să stii tranzitele planetelor prin cheile hologenetice.
Stiu că pare o întrebare legitimă si posibil că multi dintre voi să aveți răspunsul în buzunar, gata de a-l da întrebătorului. Dar opriti-vă o clipă si cumpătați dacă răspunsul acela, care vine din trăirea voastră, chiar este răspunsul potrivit pentru altcineva.

Ti s-a întâmplat vreodată să te îndrăgostesti de cineva considerat 'nepotrivit' de cei apropiați ție? Cum poți să le explici că e potrivit pentru tine?
Pot ei vreodată să simtă si să vadă acea persoană sau efectul ei în ceea ce te priveste pe tine, asa cum o vezi si o simți tu prin corpul tău si experiența ta?

Niciodată.

Asta nu-i împiedică să-si dea cu părerea sau să pună întrebări în sinea lor despre sansele relației voastre si apoi să-ți comunice cu nonsalanță răspunsul, de parcă universul le-ar fi dat lor mai multe chei la casa ta decât ți-ar fi dat tie.

Cam asa văd eu relația mea cu Cheile Genelor, ca o relație de dragoste profundă, unică, simbiotică într-un fel în care nu poate fi repetată cu altcineva. Modul în care experiența acestei simbioze mă atinge pe mine interior, sau se reflectă exterior, nu va fi niciodată identic cu al altcuiva. Cum să explic atunci trairile mele? Pot doar încerca să împărtăsesc din experiența mea într-un mod cât mai autentic posibil si să-i permit celuilalt să accepte, să respingă, să nege sau să se deschidă, în funcție de punctul în care se află el în acel moment în viața lui si cum se miscă lucrurile atunci în interiorul lui.

De ceva timp Saturn tranzitează Cheia 38, care este Radianța mea în profilul hologenetic, astfel că această conjunctură a scos la suprafață teme legate de casa sufletului meu, de corp, de sănătate, de strălucirea luminii spiritului meu.

Oamenii îsi dau cu părerea de multe ori în necunostință de cauză, proiectând uneori fricile lor asupra ta si e nevoie de mult discernământ în a alege pe cine asculți si pe cine nu, informația cui lasi să pătrundă în realitatea ta si informația cui nu lasi. Până la urmă puterea spiritului nostru stă în modul în care se raportează la ceea ce se-ntâmplă, la atitudinea interioară. Iar încrederea se cristalizează din experiență, la fel si neîncrederea. 

"Adevărata sănătate fizică a omenirii nu poate fi atinsă decât atunci când toate ranile umane au fost vindecate. Desi un om poate atinge o stare de perfecțiune dincolo de capacitățile umane de înțelegere, corpul face încă parte din umanitate; si câtă vreme există încă răni în lume, aproape nimeni nu poate trăi o stare de perfectă sănătate. Cu alte cuvinte, sănătatea perfectă nu poate apărea decât dacă întregul este vindecat." 

Acum câteva zile m-am trezit cu Cheia 18 (Judecată - Integritate - Perfecțiune) în minte. Stiam că Soarele tranzitează Cheia 58 (Insatisfacție - Vitalitate - Fericire) si că aceaste două chei compun împreună canalul judecății în human design.

Fără să stiu de ce mă cheamă această cheie, iau cartea si încep să citesc, subliniind pasajele care mi se păreau interesante. Nu prea am subliniat până acum în carte, am vrut să o păstrez asa, curată, perfectă, însă observ că încep să trec din ce în ce mai usor dincolo de ideile minții mele de perfecțiune.

"În calitate de componenta a Inelului de Codoni al Materiei, Cheia a 18-a face parte dintr-un lanț genetic al fricilor de frecvență joasă, îngropate în genomul uman. Aceste frici stau ascunse adânc în interiorul sistemului imunitar si pun bazele matricii tuturor proceselor de inițiere omenească în stări superioare. Însăsi trecerea prin aceste frici îți permite accesul către stările mai înalte de frecvență si realizare. Prin intermediul grupului de chei din acest codon, spiritul pătrunde în lumea materiei pentru întâia oară, eliberându-si adevarata strălucire. În aceasta lume interioară, a 18-a Umbră guvernează integritatea trupului tău mental - integritatea minții. Secretul acestei Umbre este realizarea treptată a faptului că viata ta exterioară este corpul tău extins. Cu cât îți asumi responsabilitatea pentru acest lucru, cu atât mai putin personal iei viața si ea devine cu atât mai usoară."

"Ca adult complet vindecat, scopul tău este de a-i ajuta pe alții să-si încheie copilăria, pentru a se putea, în sfârsit, bucura de viață si a-si putea transmite copiilor lor integritatea." 

În mijlocul acestei contemplații, primesc următorul mesaj:

"Crezi că mi-ai putea da un sfat legat de moarte si distrugere?"

'Nu stiu', răspund eu după o secundă de gândire.

"Îti mulțumesc. Sper ca esti si tu bine, acolo. Să ai zi frumoasă."

Înțeleg că se simte trimisă la plimbare, sau poate crede că nu vreau să vorbesc cu ea.

Adevărul este că îmi simteam rezistența interioară, ultimul lucru pe care as fi vrut să-l fac atunci era să continui acest dialog. Mă simteam linistită si curată, tocmai avusesem revelații si voiam să scriu un articol despre cum ne abandonăm unii pe alții exact când avem mai mare nevoie unii de alții. Despre cum ne credem puternici, dar fugim la primul semn de tensiune emotională a celuilalt. Despre cum venerăm o libertate falsă care nu reprezintă decât o reacție la starea de fapt sau la învățătura momentului. Despre cum strigăm fiecare în felul lui că vrem iubire dar fugim rapid dacă nu vine ambalată asa cum si-a imaginat-o mintea noastră.

Da, voiam să scriu despre toate aceste lucruri, mă simțeam inspirată si plină de pasiune creatoare, astfel că a da sfaturi despre moarte si distrugere nu se încadra deloc în impulsurile mele interioare. Dar chiar dacă o parte din mine ar fi vrut să creadă că nu e treaba ei, cealaltă parte nu putea ignora propriile experiențe de cădere, acele experiențe în care am fost înfricosată si tot ce as fi avut nevoie era o Prezență iubitoare, o prezență pe care de cele mai multe ori eu n-am stiut s-o cer, iar celălalt n-a putut să Fie.

Caut în interior cuvintele si continui discuția:

'Nu înțeleg întrebarea si nu pot să-ți dau un sfat fără să înțeleg conjunctura lucrurilor.'

Vorbim despre moarte, dezintegrare si corupere de ADN. Despre demoni, agresivitate, ură si furie reprimată. Despre copiii care n-au avut spatiu să crească în firescul lor.

Cine crede că poate aprecia valoarea unui moment de sinceritate? Putem înțelege sfințenia unui moment ca acesta? Putem întrezări disperarea cuiva si ce înseamnă pentru el să se deschidă? Cum se simte interior să te arați gol în fața cuiva, cu o licarire de speranță în suflet că poate reusesti să găsesti aici un pic din alinarea căutată, dar pregătit cumva si să se dea cu pietre în tine, să ți se întoarcă spatele?

Cel mai usor este să judeci pe cineva, pentru că nu înțelegi în starea ta psihică actuală că este o judecată de sine. 

La fel de usor este să întorci spatele cuiva aflat în durere, pentru că nu înțelegi că acel moment a fost special destinat ca un moment de deschidere si de crestere pentru voi amândoi si ca 'umbra' sau 'durerea' nu e durerea lui personală, ci e durerea noastră, a tuturor.

"A 18-a Umbră mai deține, în plus, încă unul din secretele cheie ale interacțiunii umane - orice judecată este autocritică. Din cauza faptului că noi, oamenii, ne percepem ca fiind separați unii de ceilalți, nu observăm acest lucru vital. A provoca o altă persoană înseamnă a crea diviziune înăuntrul tău. Asta nu înseamnă, totusi, că n-ar trebui niciodată să provoci pe nimeni, ci doar că trebuie să ții minte că celălalt reprezintă ceva din interiorul tău cu care ți se dă ocazia să-ți închei socotelile. Secretul cresterii frecvenței celei de-a 18-a Umbre constă tocmai în această perspectivă: orice element extern al vieții tale este o oglindă a unui proces intern care-si caută soluționarea."

Exista oare teme care se repetă pregnant uneori, ca si cum Universul vrea să se asigure că nu ratezi mesajul sau lecția acelei clipe?
Sau poate punctul interior de crestere în care ne aflăm se reflectă exterior în multiple feluri, ca un fel de oglindă magică călăuzitoare? 

Nu e ciudat ca tânjim cu toții dupa un spațiu de liniste si acceptare în care să ne simțim în siguranță asa imperfecți cum simțim că suntem în acel moment, dar îl căutăm mereu în afara noastră?
Oare ce ne face să credem că 'cineva' din afara noastră ne va accepta mai mult decât ne acceptăm noi pe noi însine?
Ce trebuie să se întâmple ca să încetăm cautarea în afară si să ne întoarcem spre înăuntru? Spre inima noastră, spre propriul nostru sine.

În vâltoarea turbulențelor emoționale, când ne identificăm cu durerile noastre, când din haul inconstientului iese la suprafață pentru o perioadă de timp un copil mic, înfricosat si rănit, ratăm de fiecare dată reamintirea faptului că puterea vindecătoare rezidă în noi, în esența noastră, în resursele interioare profunde ale spiritului nostru. Uităm să căutăm soluția în noi, fugim mereu după soluții în afară.

Indiferent ce rol ocupi în lumea exterioară acum, adică indiferent cât de puternic crezi ca esti, daca esti sincer cu tine, recunosti existența în tine a unui copil foarte mic care nu face altceva decât să caute mereu pe cineva exterior, fizic sau mistic, care să-l salveze si să-l facă să se simtă în siguranță. El te va duce pe multe căi si îți va aduce în experiență multe întâlniri. Si indiferent cât de profunde pot fi aceste experiențe sau întâlniri, te vei regăsi pe tine la fel de singur după fiecare dintre ele. Si parcă din ce în ce mai lipsit de speranță. Poate vei avea sentimentul la un moment dat că te-a abandonat toată lumea, inclusiv Dumnezeu a uitat de tine.

Si oricât de negru si dureros se poate simți un asemenea moment, el este un moment foarte propice pentru tine să încetezi să mai cauți salvatorul în afară. 

"Vibrația suferinței umane depinde de existenta unei autorități separate cu o frecvență mai înaltă decât a noastră. Această ultimă propoziție reprezintă definiția supremă a ceea ce inseamnă sa fii o victimă, întrucât aceasta este caracteristica frecvenței Umbrei. Prin crearea unui Dumnezeu exterior, am uitat puterea ce zace, în stare latentă, înăuntrul nostru." 

Întoarce-te către tine. Atinge-ți inima cu o palmă si locul dureros din corp pe care îl poți conecta cu copilul rănit atinge-l cu palma cealaltă. Lasă mintea să alunece lin în inimă si respiră din ce în ce mai usor, mai calm. Relaxează-te în ceea ce simti. Permite lucrurilor să fie exact asa cum sunt, nu mai opune rezistență. Permite-ți să simți iubire si durere în acelasi timp. Permite sinelui copil îndurerat din tine să fie îmbrățisat de sinele iubitor din inimă. Pentru că doar în această uniune sacră îsi va găsi în sfârsit Linistea. Întoarce-te la această conexiune de fiecare dată când un eveniment exterior îți activează o rană sau o durere interioară. Învața să stai cu tine. Să te îmbrătisezi tu pe tine. Să vorbesti cu inima ta. Să te accepti exact asa cum esti. Să nu te mai lupți cu tine si cu ceea ce simți.

"Acceptarea este Graalul, potirul pe care îl cauți. Când poti accepta în cele din urmă, toate lucrurile din viața ta, asa cum sunt ele acum, vei fi îmbrățisat rana umană. Acceptarea vine în straturi - straturi peste straturi - asemeni însesi spiralei genetice duble, strâns înfăsurate. Trebuie să relaxezi acele straturi din interior, pentru a putea simți din nou fluxul iubirii strabătându-ți ființa. Cu cât mai mult te poți accepta, pe tine si pe ceilalți, cu atât mai multă iubire va înflori în viața ta."

Citate din cartea Cheile Genelor de Richard Rudd