Marea Schimbare - Intrarea în noua epocă

cheile genelor Nov 11, 2019

Scris de Richard Rudd

Trăim vremuri interesante. Vastă schimbare este în aer. Importanța pe care noi oamenii moderni o acordăm timpului și măsurării timpului nostru este în sine o stare de fapt temporară. Cu cât ești mai profund aşezat în viață, în corpul tău, cu atât mai puțin sens are timpul pentru tine.

Pentru mine, această nouă eră începe cu un singur accent interior - corpul fizic. Suntem în viață în aceste forme minunate, aceste mantii curcubeu pe care le-am împrumutat de la zei, astfel încât să ne putem alătura petrecerii și să ne mișcăm printre oameni, participând în dramă, în piesă. Suntem pregătiți pentru un secol de dezvăluire, de predare profundă și continuă, de expansiune a comuniunii și a întrupării personale.

Întruparea este un cuvânt pe care am început să-l folosesc și să îl contemplu cu o frecvență din ce în ce mai mare. Se referă la coborârea curenților de frecvențe mai înalte în forma fizică a corpului tău. Pe măsură ce chemi la tine forțele Graţiei Divine și le inviţi în viața ta, poate cel mai mare impact pe care îl vor avea este în corpul tău fizic. Corpurile noastre fizice sunt într-adevăr spaţii de depozitare pentru tiparele karmice umane colective. Memoriile strămoșilor tăi și faptele lor, atât bune, cât și rele, sunt capturate și ținute în interiorul şirurilor vii ale helixului ADN. Pe măsură ce îți purifici treptat natura, printr-o viață corectă, prin practică spirituală, prin gândire, simțire și acțiune compătimitoare, începi să transformi toată memoria ancestrală celulară.

După ce ai trecut de propria ta karmă individuală, atunci începi munca grea de a te confrunta cu karma colectivă. Pentru mulți dintre noi, această lucrare interioară pare o sarcină fără mulțumire și fără sfârșit. Oricâtă bunăvoință și dragoste ajungem să conţinem, gaura iepurelui continuă să se deschidă până la adâncimi și niveluri mai profunde de disconfort și transformare. Există bineînțeles scântei de iluminare, acele minunate momente trecătoare de o mare claritate și iubire, însă mereu în cele din urmă, karma se întoarce și procesul nostru de curăţare continuă. În tot acest timp, de-a lungul fiecărei experiențe și a fiecărei transmutări, corpul nostru fizic joacă rolul scenei principale. Diferite personaje se mișcă de-a lungul scenei care țese diverse linii de complot între viața noastră interioară și cea exterioară, însă întotdeauna scena rămâne - acea minunată platformă sacră pe care marile drame cosmice și mundane se joacă.

Ia Inimă

Răbdarea și perseverența aduc recompense vaste. Cu toții ar trebui să luăm inimă de la aceste mari ființe care au plecat înaintea noastră. Dacă ele și-au putut transforma umanitatea în cel mai înalt crescendo de lumină, atunci și noi putem face același lucru. La un moment dat vom marca o schimbare distinctă în progresul nostru și în calitatea dramei care se deplasează peste scena noastră. Vor intra noi personaje, cu roluri mai înalte, care vor rezolva conflictele vechi. Echilibrul karmei în ADN-ul lumii se schimbă. Se schimbă pe planurile interioare, ceea ce înseamnă că va mai dura multe generații până să se manifeste pe planurile exterioare, dar nu aceasta este  preocuparea noastră. Preocuparea noastră este să catalizăm  descoperire la nivel intern. Acest lucru necesită persistență suplimentară din partea noastră. Am ajuns până aici, şi majoritatea dintre noi ne dăm seama deja că nu mai există cale de întoarcere înapoi acum.

Într-o zi vom ajunge la un zid interior imens. Va părea insurmontabil. În unele moduri, acest lucru este ca împingerea finală. Adesea este momentul când forţele sunt în punctul intensităţii lor maxime, întinse până la rupere. Este de asemenea momentul când mulți oameni încep să simtă urgenţa de a scăpa, de a se elibera prin simţuri înapoi în lumea exterioară și miriadele ei de distrageri. Și totuși noi suntem o generație care suntem aici pentru această lucrare. Noi suntem cei care arată calea, suntem plugul cosmic, brăzdând un canal nou prin marele lut cosmic și pe măsură ce întoarcem acel pământ interior și scuturăm Umbrele colective în miezul lor, pregătim fărâmiţarea, pământul de pășune pentru semințe noi - semințe din alte dimensiuni, semințe care poartă un destin mai înalt în ADN-ul uman.

Un lucru este sigur, un nou tip de ființă umană vine pe lume. O nouă Rasă Edenică. Acesta este un om care operează la cu totul alt nivel față de cel pe care îl cunoaștem. Și această stare trebuie să se dezvăluie în curând, cel puțin într-o populație mică pentru început. În filmul de lungmetraj Avatar, ni se permite o vedere asupra Noii Atlantide, prin ochii unei rase de ființe extraterestre care trăiesc în armonie totală cu biosfera lor. Desigur că noi suntem acea rasă și totuși trecerea noastră înapoi la această conștienţă nu se poate realiza prin întoarcere într-un moment din trecut. Ne mişcăm mereu înainte și vom lua descoperirile și tehnologia noastră și mulţii eoni de înțelepciune cu noi în acel viitor.

Avatarul este o esență divină care coboară în formă, care ne determină să evoluăm, să ne întindem, să ne deschidem inimile și aripile și să ne mişcăm dincolo de definițiile și sistemele fragile ale conştiinţei de masă.

Iar corpurile noastre fizice sunt arena acestei mari transmutări interioare. Va trebui să redefinim complet ce este sănătatea în acest secol XXI. Încă vedem sănătatea fizică ca fiind ceva ce trebuie să păstrăm doar din planul fizic, mai degrabă decât o oglindă a stării noastre interioare. Sănătatea fizică este manifestarea gândirii noastre, a voii și a sentimentului nostru. Până și mișcarea alternativă nu a înțeles pe deplin cât de profundă este sănătatea fizică cu adevărat. Fiecare tipar de gândire care joacă prin corpul nostru mental trimite un impuls bioelectric direct în corpul nostru astral,  nostru corpul „sentiment”, care, la rândul său, traduce acel impuls prin rețeaua meridianelor eterice, care la sfârșit informează ADN-ul nostru și sistemul nostru endocrin.

Vitalitatea fizică este astfel o reflectare directă a forţelor subtile care formează gândirea și simţirea noastră. Rădăcinile sănătății fizice se află adânc în viața noastră interioară. Despre asta este întruparea. Trebuie să te conectezi la sursa ta, la 'Acea' Sursă pentru a putea apoi să-ți atragi susținere prin planurile subtile în țesătura ființei tale fizice.

Cea de-a 58-a Cheie a Genelor - Dătător de Mare Sănătate

În Cheile Genelor, cea de-a 58-a Cheie a Genelor guvernează tema arhetipală a bucuriei și a vitalității în corp. Ți se recomandă să o contempli profund. Pentru mine, contemplarea acestei a 58-a Chei a Genelor a început să deschidă ușa către sursa profundă a tuturor nemulțumirilor noastre umane, insatisfacția este Umbra ei. Ne putem întreba: Ce înseamnă să fii cu adevărat vital? Cum găsim acel elixir vitae care se află în chiar ADN-ul nostru? Cum activăm adevărata noastră strălucire interioară, acel halo auriu care ne împinge continuu să evoluăm din interior?

Trebuie să continuăm în munca noastră interioară. Trebuie să continuăm să ținem întruparea prezenţei noastre. Trebuie să continuăm să dăm drumul, să ne predăm mai adânc în sursa acestei insatisfacții, pentru că undeva în spatele ei se află marele premiu. Premiul este desigur viaţa. Este să eliberezi viața în structura ta celulară ca libertate. Atunci când viața este cu adevărat eliberată în noi, atunci ciclul nostru de suferință a ajuns la sfârșit. Intrăm în dimensiunea iluminării și fericirii. Devenim inițiați într-o evoluție mai înaltă. Trecem prin ultima mare descoperire. Și atunci noi, ca specie, începem să redescoperim adevăratul potențial și adevărata noastră vitalitate.

Suntem mai vitali decât ne putem imagina. Durata noastră de viață actuală de aproximativ 80 de ani este bazată doar pe conștiința Umbrei umanității și odată ce umbra colectivă începe să fie ridicată la o frecvență mai înaltă, corpul uman va începe să funcționeze la un nivel mult mai înalt. Boala este manifestarea rănii interioare colective a umanității. Răceala comună de exemplu este una dintre cele mai vechi răni virale. Aceste boli pe care am ajuns să le luăm de bune nu sunt parte din adevărata noastră conștiință înaltă. Odată ce vitalitatea noastră începe să inunde genomul uman, aceste virusuri vor dispărea din realitatea noastră. Așa este strălucirea noastră că niciun virus nu poate pune stăpânire pe corpul nostru fizic. Suntem cu adevărat ființe aurii cu halouri aurii.

Prin urmare, acest secol XXI va marca, fără îndoială, unul dintre marile momente de cotitură ale conștiinței umane. Acesta este timpul cunoscut sub numele de Marea Schimbare. Orice se întâmplă pe plan extern este pur și simplu rezultatul tiparelor vechi care au fost deja transformate cu mult timp în urmă. Lumea externă a efectelor se mișcă mult mai încet decât lumea interioară a cauzelor. Aceasta este una dintre marile ironii ale a fii în viaţă. Cu cât ești mai viu în interior, cu atât va apărea mai înapoiată epoca în care trăiești.

Schimbări enorme se află în fața a noi toți. Planeta noastră va trece printr-o astfel de schimbare în următoarele câteva sute de ani că va deveni de nerecunoscut pentru noi cei care trăim acum. Deci pentru noi cei puțini, sau așa cum a spus-o Bard-ul, 'cei puțini fericiți', este un timp de măreață anticipare, de adunare profundă și tăcută, în timp ce venim împreună pentru o ultimă împingere orgasmică interioară și scoatem acest copil afară. Din partea mea, sunt încântat să fiu aici. Cu toții ne-am născut pentru această muncă, să moșim această mare tranziție. Deci, să ne tragem simțurile spre interior, să permitem respirației noastre să se afunde mai adânc în abdomenele noastre, să ne relaxăm și să permitem avatarului să coboare în ADN-ul nostru și să lucreze acolo în noi. Hai să îmbrățișăm insatisfacția, să eliberăm vitalitatea și să întrupăm fericirea care este adevărata noastră moștenire genetică colectivă.

Traducere de Anișoara Cismașu, a textului original, scris de Richard Rudd, pe care îl găsiți aici: https://genekeys.com/wp-content/uploads/2018/09/The-Great-Change.pdf

Înregistrează-te astfel încât să primești noutăți despre activitatea Anișoarei. 


Prin email vei primi detalii despre cursurile și evenimentele, organizate de Anișoara, precum și de noile articolele, imediat ce acestea sunt publicate.

*Prin înscriere sunteți de acord cu Termenii de Utilizare și cu Politica de Confidențialitate.  

Close

50% Complete

Înregistrează-te astfel încât să primești noutăți despre activitatea Anișoarei. 

Prin email vei primi detalii despre cursurile și evenimentele, organizate de Anișoara, precum și de noile articolele, imediat ce acestea sunt publicate.

*Prin înscriere sunteți de acord cu Termenii de Utilizare și cu Politica de Confidențialitate.