De la Inanna la Afrodita

Weekend-ul trecut am participat la evenimentul Yoni Constellation, susţinut de Irmgard Rosa Maria Rauscher, unde pentru două zile am stat într-un spațiu sacru dedicat reconectării cu energia feminină primordială. Un eveniment Yoni Constellation este diferit de alte evenimente de constelaţii şi e natural să fie aşa.

Femininul se manifestă în felul său unic, prin limbajul subtil al imaginii, al simbolului, al visului, al simţirii. În adâncul ființei, adevărata voce a femininului stă precum o poezie nerostită, o poveste țesută din imagini, culori, miresme, emoții și intuiții, un adevărat mişter care aşteaptă să i te predai ca să ţi se dezvăluie.

În cercul de femei, am fost invitate să desenăm propriul yoni – un act intim, profund și revelator, care a deschis poate pentru fiecare porți interioare de mult uitate. Apoi am fost invitate să extragem un card din setul de carduri aşezat pe altar.

Primul card pe care l-am extras a fost tocmai Inanna – zeița sumeriană a cerului și a pământului, cea care coboară în lumea de dedesubt, arhetipul femininului care nu se teme să coboare în adâncuri, să se dezbrace de tot ce nu-i mai servește și să renască din propria tăcere. Inanna este cea care coboară în lumea de dedesubt, trecând prin șapte porți unde este dezbrăcată de tot ce o definește: coroana, colierul, centura, până la piele și oase. În lumea de jos, ea moare simbolic și renaște, purificată.

Nu e de mirare că a doua zi după weekend parcă am căzut în abis şi am pierdut tot ce era posibil pentru mine până atunci, inclusiv capacitatea de a vorbi, mi-am pierdut vocea. În tradițiile tantrice și taoiste, se spune adesea că ceea ce nu putem exprima prin cuvânt, păstrăm în pântece, iar ceea ce nu putem lăsa să curgă din pântece, blocăm în gât. Yoni-ul și gâtul sunt, ambele, centre de creație: unul dă naștere vieții și plăcerii, celălalt dă naștere cuvântului, manifestării și adevărului.

Anatomic, ambele sunt delimitate de inele – cervixul (colul uterin) și corzile vocale. Ambele se pot deschide sau închide în funcție de siguranță, iubire, rușine sau teamă. Ambele pot vibra, pot primi și pot dărui. Când una este blocată, și cealaltă suferă. Când una se vindecă, ambele pot înflori. Când traveresezi un proces de vindecare sau de reconectare cu femininul, nu e de mirare că gâtul „vorbește” prin inflamație sau răgușeală. E semnul că adevărurile ascunse în pântece urcă spre suprafață, cer să fie rostite, eliberate, să primească voce. Corpul tău îți dăruiește o inițiere alchimică: între yoni și gât, între subconştient şi conştient, între tăcere și cuvânt.

Paradoxal însă, într-o constelaţie în care am reprezentat un Yoni, când m-am conectat cu primul copil născut (care a murit) am trăit o experienţă atât de profundă ca şi cum eram faţă în faţă cu Dumnezeu sau Dumnezeiţa. Am trăit o iubire atât de puternică, ca un foc invizibil care mă mistuia dar de care nu m-aş fi despărţit.

Parte din procesul meu de vindecare din aceste zile este să scriu. Să las exprimarea să curgă prin mine dincolo de vocea rostită, prin cuvânt scris. În tradiția yoghină și tantrică, gâtul este locul chakrei Vishuddha – centru energetic al purificării, al adevărului și al comunicării sacre.

Vishuddha, care înseamnă „purificare”, nu se referă doar la capacitatea de a vorbi, ci la a exprima esența ființei, a transmite adevărul sufletului. Un gât deschis și echilibrat facilitează conexiunea între ceea ce simțim (inima) și ceea ce gândim (mintea), dar și între lumea interioară și cea exterioară.

În multe tradiții spirituale, inițierea implică ritualuri de rostire, cântare sau recitare a mantrelor și rugăciunilor. Aceste acte nu sunt doar gesturi exterioare, ci procese alchimice care transformă și sfințesc spațiul interior al gâtului. În Egiptul antic, cuvântul rostit era considerat atât de puternic încât putea crea sau distruge realități – iar procesul inițiatic presupunea „curățarea” gâtului, pentru ca neofitul să poată rosti numele secret al adevărului său.

Corzile vocale, înzestrate cu o sensibilitate extraordinară, sunt capabile să vibreze cu întreaga gamă a emoțiilor și a energiilor. În școlile antice, sunetul era folosit pentru a vindeca, a deschide porți interioare și a ridica sufletul.

Gâtul este primul loc al corpului unde emoțiile netrăite sau nespuse devin „noduri energetice”. Cu toții am simțit, la un moment dat, „nodul în gât” atunci când am înghițit o emoție, o lacrimă sau un adevăr nerostit. Acest nod este, în termeni alchimici, materia primă ce așteaptă să fie transmutată. Prin conștientizare, respirație și exprimare (cuvânt, cântec, suspin), gâtul devine cuptorul în care frica se transformă în curaj, iar durerea în compasiune.

În alchimie, procesul de transformare implică trei etape majore: nigredo (întunecarea, dizolvarea vechiului), albedo (purificarea, luminarea), și rubedo (împlinirea, unirea contrariilor). Gâtul, ca spațiu de trecere, reflectă perfect această cale: el dizolvă blocajele emoționale (nigredo), permite purificarea prin exprimare sinceră (albedo) și, în final, dă naștere unui nou nivel de conștiință (rubedo), prin care ceea ce era ascuns devine rostire divină.

În simbolistica vechilor alchimiști, gâtul era asociat cu flaconul alchimic sau „vasul hermetic”, unde are loc transmutarea substanțelor. Aici, energia brută a instinctului urcă din pântece, trece prin focul inimii și ajunge în gât, unde se transformă în cuvânt, cântec sau respirație sacră. Blocajele în zona gâtului pot apărea din experiențe de viață în care am fost opriți să vorbim, ne-am simțit neauziți sau am trăit rușine ori frică legată de exprimare. În termeni alchimici, acestea sunt „sărurile” și „impuritățile” care trebuie arse sau dizolvate în focul conștiinței.

Anick de Souzenelle, autoarea cărţii Simbolismul Corpului Uman, prezintă gâtul nu doar ca un element anatomic, ci ca o veritabilă poartă de trecere între nivelurile profunde ale ființei umane. Gâtul, situat între cap și trunchi, simbolizează zona de trecere dintre minte (spirit, intelect, conștient) și inimă (suflet, afect, subconștient). Este locul alchimic unde energiile superioare și cele inferioare se întâlnesc, se confruntă sau se armonizează.

Annick De Souzenelle subliniază că gâtul este locul inițierii spirituale, unde omul are de trecut „marea strâmtoare” dintre animalitate și divinitate, dintre instinct și conștiință. Ea vorbește despre gât ca despre „strâmtoarea” pe care o traversează sufletul în drumul său spre regăsirea sinelui divin, făcând paralela cu trecerea poporului Israel prin Marea Roșie sau cu ieșirea din Egipt, simboluri ale eliberării din sclavia inconștienței.

Gâtul este sediul vocii, al cuvântului rostit și al puterii creatoare a omului. Pentru de Souzenelle, ceea ce omul nu poate „digera” (asimila la nivel emoțional și spiritual) poate să rămână blocat în zona gâtului, sub forma de „noduri”, dificultăți de exprimare sau boli. Gâtul devine astfel locul de purificare, unde adevărul interior trebuie să fie adus la lumină și exprimat cu sinceritate. Annie de Souzenelle face o paralelă între chakra gâtului (Vishuddha), care guvernează comunicarea și adevărul, și sefirah Daath din Cabala, care este poarta cunoașterii ascunse. Gâtul este „locul misterului”, unde omul poate accesa dimensiuni spirituale profunde, dar care rămân ascunse celor care nu se aventurează pe drumul inițiatic al cunoașterii de sine.

Vindecarea gâtului presupune trecerea prin propria „strâmtoare”, asumarea vulnerabilității și curajul de a exprima ceea ce este viu în noi. Pentru Anick de Souzenelle, gâtul este locul unde omul devine co-creator al propriei sale realități. Este spațiul sacru unde, traversând frica și blocajele, putem da naștere cuvântului viu și, astfel, ne putem reîntoarce la esența divină a ființei noastre.

Al doilea card tras a fost Afrodita – zeița iubirii, a frumuseții, a plăcerii și a nașterii din spuma mării. Dacă Inanna ne invită să coborâm, să ne întâlnim cu umbrele, Afrodita ne cheamă să ne reamintim de bucurie, de iubire, de puterea creatoare a ființei feminine. Ea ne amintește că după fiecare noapte a sufletului, vin zori noi, o reîntoarcere la lumină, la iubire de sine, la exprimarea creativității și a frumuseții personale.

Dacă Inanna este tăcerea care vindecă, Afrodita este cântecul care celebrează. Dacă Inanna dizolvă nodurile, Afrodita revarsă nectarul viu al vieţii. Călătoria de transformare între cele două arhetipuri este un dans între adâncurile tăcerii și înălțimile sunetului sacru, între vindecare și celebrare, între a fi vulnerabilă și a fi magnetică, strălucitoare.

Înţeleg că această călătorie de la Inanna la Afrodita este o inițiere a femininului interior: de la acceptarea umbrei și a durerii (Inanna), la celebrarea plăcerii și a frumuseții (Afrodita). Între yoni și gât se construiește o punte de lumină, pe care urcă, rând pe rând, toate acele aspecte ale mele care au stat prea mult în tăcere.