Întâlnirea cu Divinul Feminin

venus Jul 30, 2023

Întâlnirea cu Divinul Feminin – Istoria şi adevărul profund din spatele Secvenţei Venus

de Richard Rudd 

Revelaţia

În ziua de 7 Iunie 2004, planeta Venus a trecut prin faţa Soarelui.

Cea mai mare parte din acea zi am călătorit cu trenul. Tocmai terminasem de susţinut un seminar de 3 zile, Cele 64 de daruri. Aveam harta mea de Human Design pe masuţa din faţa mea şi un pix. Dintr-un motiv necunoscut am început să desenez linii pe hartă, unind diverse planete între ele. În scurt timp, m-am trezit că mă uitam la un tetraedru, şi într-un moment am trecut în alt plan – un tărâm al intuiţiei pure. Mi-am simţit corpul cuprins de un val uriaş de energie şi entuziasm, şi am început “să văd” lucruri.  Pe bună dreptate, nimeni nu poate descrie în cuvinte o experienţă mistică. Pur şi simplu nu e posibil. Ceea ce îmi amintesc foarte clar este focul pe care îl percepeam în corpul meu.

 

 

 

Această experienţă a durat 4 zile şi 4 nopţi continuu. În acest timp, treptat, am trecut în stări din ce în ce mai profunde de conştiinţă. Mintea mea funcţiona pe o frecvenţa pe care corpul meu cu greu o putea susţine. Biroul meu era plin de foi de hârtie cu nesfârşite mazgăleli. Când am revenit din această experienţă, am petrecut luni de zile încercând să descifrez ceea ce scrisesem. Rezultatul a fost Secvenţa Venus.

Un singur lucru încerc să fac să fie foarte clar pentru orice persoană care se apropie de această cunoaştere, şi anume că nu este informaţie, şi că nu este un alt sistem. Este o transmisiune vie a Dharmei. A venit spre mine ca o transmisiune, şi se transmite către alţii ca o transmisiune, indiferent de ceea ce crede mintea noastră. Pentru că Secvenţa Venus este o prezenţă vie, nu poate fi înţeleasă cu mintea, ci poate fi percepută doar la nivel intuitiv. Este esenţa unei transmisiuni profund feminine, care a ales o formă foarte masculină prin care să se facă cunoscută. 

Divinul Feminin şi Albinele

Odata cu această Transmisiune au venit albinele. Ştiu că poate să sune ciudat, dar oricum trebuie să luaţi toate acesta cu un pic de sare. După cum am aflat de atunci, în tradiţiile oculte se spune că albinele vin de pe Venus, sau cel putin vibraţia lor este similară cu vibraţia planetei Venus. În orice caz, intrând pe căile transmisiunii Venus, m-am trezit intrând în lumea albinelor. Din mai multe motive, albinele chiar sunt creaturi incredibile – abilitatea lor de alchimie când fac miere, modurile incredibile în care comunicâ prin dans, şi societatea bine organizată a stupului. Aceasta este exact esenţa a ceea ce albinele reprezintă pentru mine – ele au oferit umanităţii un model de societate cu adevărat altruistă.

Regina albinelor

Pentru mine, Regina Albinelor este unul din cele mai semnificative simboluri a ceea ce vrea să transmită Secvenţa Venus.  Regina reprezintă idealul pur al unei societăţi perfecte. Ea este inima stupului. Totul se mişca în jurul ei. Cum se vede în viaţa reală, dacă Regina albinelor moare, în scurt timp, roiul intră în haos, iar albinele vor muri curând. Ea reprezintă Iubirea, asa cum şi Venus simbolizează Iubirea. Amandouăa sunt o expresie a principiului Divinului Feminin. Următorul citat este dintr-un articol pe care l-am scris de curând:

Albinele sunt gândurile noastre. Stupul este corpul nostru. Lumea este livada. Florile şi bobocii sunt experienţele noatre în lume. Precum albinele culeg polenul din flori, aşa şi noi avem nevoie să învăţăm cât mai mult din experienţele prin care trecem în viaţa noastră. Ca şi albinele, gândurile noastre se întorc întotdeauna în Stup, corpul nostru, şi acolo ele depozitează substanţele preţioase pe care le-au acumulat din aventurile trăite. Adânc în interiorul Stupului, se petrece un process alchimic, pe mâsurâ ce viaţa este descompusă şi esenţa ei este extrasă şi rafinată. Toată această muncă este făcută de albine. Albinele, aceste fiinţe ocupate şi minunate.

 

Dar mai este ceva. În fiecare Stup există o inimă. Această inimă este Regina. În comunitate, albinele servesc Regina. Dacă Regina este scoasă din Stup, sau dacă moare, întreaga colonie va muri în scurt timp. De fapt, Regina secretă o substanţă care stimulează fiecare albină să lucreze în folosul întregului, şi fiecare albină vine în vizită la Regină pentru a primi substanţa. Bineînţeles, substanţa este Iubirea. 

Toţi cei care beau din transmisiunea Secvenţei Venus pot să simtă această iubire. Este ceva care se regăseşte în fiecare dintre noi. 

Saturn şi Kiron – Mama întunecată şi Vindecătorul rănit

După ce am primit Secvenţa Venus, intuiţia mi-a spus că ceva lipseşte, şi în timp ce exploram aceste sentimente, un alt domeniu vast s-a deschis către mine – tărâmurile lui Saturn şi ale lui Kiron. La acest nivel, totul a devenit macrocosmic. ÎnŢelepciunea lui Venus a fost atât de simplu şi de frumos de înţeles şi de folosit. Dar această nouă înţelepciune era diferită. Nu avea neaparat o utilizare, dar deţinea toate cheile existenţei. Pe lângâ tetraedrul Venus se află o altă secvenţă – secvenţa Saturn. Geometria acestei secvenţe nu era Euclidiană, ci era o geometrie fractală care implica spirale Fibonacci şi proporţii de aur. Nu era o secvenţă care să se aplice la nivel individual, ci grupurilor de oameni – grupuri de suflete, familii, triburi, rase şi eventual la nivel de umanitate.

 

Pentru mine, Saturn nu este un arhetip masculin. Este latura întunecaăa a Femininului. Controlează karma şi roata încarnărilor, guvernând viaţa şi moartea.

Puteţi vedea în următorul tabel cum rănile văzute din perspectiva Secvenţei Venus se transformă în răni rasiale care leagă împreună grupuri genetice la nivelul karmic al Secvenţei Saturn. De exemplu, puteţi vedea cum aceeasi energie care se manifestă ca şi nesiguranţă la nivel personal (linia 1 in Secvenţa Venus) devine ameninţare cu invazia/ cotropirea la nivel rasial (linia 1 in Secventa Saturn), şi că această frică la nivel individual este de fapt rădăcina tuturor bolilor fizice pe această planetă.

VENUS – Rănile personale individuale

LINIA

UMBRA PERSONALĂ

STAREA GENERATĂ DE UMBRĂ LA NIVEL INDIVIDUAL

UMBRA COLECTIVĂ

Linia 1

REPRIMARE

Nesigur

Frică

Linia 2

NEGARE

Inconştient

Furie

Linia 3

RUŞINE

Ruşinat

Lăcomie/ Ruşine

LInia 4

RESPINGERE

Neacceptare

Ură

Linia 5

ILUZIE

Paranoia

Vinovăţie

Linia 6

SEPARARE

Deconectat

Acuzator

 

SATURN – Rănile colective impersonale

LINIA

RĂNILE PLANETARE

TIPARELE RĂNILOR RASIALE

Linia 1

Boală

Invazie

Linia 2

Violenţă

Violare

Linia 3

Foame

Migraţie

Linia 4

Sărăcie

Colonizare

Linia 5

Război

Tiranie

Linia 6

Indiferenţă

Anihilare

 

Kiron, Liniile ancestrale şi Fractalii

Kiron a fost descoperit relativ recent, în anii 1970. Mitul său este profund asociat cu rana sacră, fiind deseori cunoscut sub numele de “vindecătorul rănit”. În geometria Secvenţei Saturn, Kiron reprezintă podul între personal şi impersonal. Prin Kiron, putem vedea catenele de ADN pe linie paternă şi maternă, şi putem percepe tiparele repetitive care vin din strămoşi. Tiparele ancestrale pot fi urmarite înapoi până la nivelul sursei rănii primordiale în timpul bing bang-ului. Aici intervine ştiinţa fractalilor.

La un nivel simplu, fractalii sunt tipare care se auto-multiplică, şi care pot fi găsiţi ascunşi peste tot în univers. Dacă tăiaţi un fruct de grapefruit, veţi vedea o structură geometrică asemănătoare unei nebuloase în spirala. Chiar şi acolo unde pare a fi haos, există ascunse structuri armonice care lucrează. Principiile geometriei fractalilor pot fi aplicate peste tot. Când le aplici la nivelul geneticii, lucrurile devin fascinante. De exemplu, toţi europenii sunt descendenţi direcţi ai unei femei din cele şapte. Doar prin prelevarea unei probe de ADN din saliva, în câteva minute, un genetician vă poate spune descendenţii cărei femei sunteţi. Linia descendentă care vă conectează cu această femeie este o linie fractală. Descendenţa ei s-a divizat şi divizat prin copii ei şi copii copiilor ei.

Liniile fractale ne conectează cu tiparele arhetipale prin karmă. Descendenţa anumitor familii aduce cu sine anumite reziduuri karmice încă de la începuturi. Rana sacră are diferite ramificaţii de suferinţă. Prin Kiron, putem vedea, de exemplu, ce probleme de sănătate sunt transmise genetic şi karmic din generaţie în generaţie. Când am cercetat aceste aspecte în timpul experienţei mele mistice, am auzit o afirmaţie care poate fi considerată o descoperire uluitoare a tuturor timpurilor – Boala este ancestrală. Acest lucru sugerează faptul că boala este ceva dinainte programat în natura noastră şi singurul mod în care putem vindeca cu adevărat o afecţiune este să spargem tiparul înapoi până la origine, la Big Bang. Aceasta înseamnă că voi vindecaţi o boală, o afecţiune pe care efectiv milioane de oameni au dus-o cu ei în linia voastră fractală.

Implicaţiile acestor învăţături asupra sănătăţii sunt uimitoare. Aceasta înseamnă că sursa reală a fiecarei boli nu poate fi găsită în timpul vieţii unui om. Poate fi înţeleasă ca o suferinţă arhetipală, şi nu neaparat ca ceva ce trebuie vindecat. În realitate, are nevoie să fie acceptată în totalitate. 

Cele trei coduri sursă şi Conştiinţa Avatar

Pe masură ce urmariţi rana sacră tot mai profund înapoi în timp, ea poate fi conectată cu 3 linii fractale sursă (originare). Cu alte cuvinte, la momentul la care a avut loc Big Bang-ul, unitatea a explodat în trei, nu în doi. Acest lurcu este foarte important pentru geometria emergentă a universului. Aceste linii, sau coduri sursă, sunt conectate cu trei aspecte ale Divinităţii, Trinitatea, regăsită în mai toate religiile de pe planetă. Omul are un talent de a percepe intuitiv adevărul. În definitiv, tiparele sunt fundaţia fiinţei noastre. Am numit cele trei aspecte ale Trinităţii: Krishna, Hristos şi Mama Divină.

Raza Krishna a venit în lume prin India şi a urmat liniile fractale atăt prin naştere cât şi prin pământ (cunoscute sub numele de liniile Ley - leylines), această transmisiune fiind preluată şi transmisă din generaţie în generaţie.  Această cunoaştere străveche a fost păstrată de iluminaţii Rishi şi transmisă prin Vede.

Raza Christică a venit în lume prin Iisus şi a urmarit liniile fractale în multe colţuri ale lumii. Aceste trei Raze au foarte puţin de a face cu vieţile noastre exterioare, ci reprezintă un nivel de frecvenţă pe care îl poartă toate fiinţele umane. Poţi să fi Hindus sau Musulman şi să aparţii razei Christice, şi invers.

A treia rază, Raza Mamei, nu a fost pe deplin încarnată pe această planetă. Este de fapt în proces de încarnare în aceste vremuri. Niciuna din aceste Raze nu este reprezentată de o singură persoană. Fiecare este o linie fractalică descendentă – ceea ce eu numesc o sinarhie. Cu alte cuvinte, Iisus a fost în centrul celei de a doua raze fractalice, dar pe masura ce ea se divide şi se sub-divide, energia Christica s-a încarnat şi continuă să se încarneze prin nenumărate alte fiinţe care poartă această vibraţie. 

Mama Divină

Odată cu încarnarea Mamei, al treilea aspect al Trinităţii, rana sacră în sine va putea fi în cele din urmă vindecată. Trei, cum se spune, este cu noroc. Odată cu Mama Divină coboară şi Graţia. În esenţă, întruparea Mamei Divine are un aspect foarte practic. Aceste încarnări pot fi oameni de ştiinţă şi economişti, politicieni şi profesori. Scopul acestei încarnări este să aducă împreună aspectele yin şi yang – să unifice gândirea ştiinţifică cu cea religioasă. Adevărata vindecare provenită de la această încarnare multi-generaţională va fi prin economia mondială. Când datoria va fi iertată (anulată) şi banii vor fi eradicaţi complet, atunci vom şti că mama este pe deplin prezentă în mijlocul nostru! Mama Divină aduce sinteza şi, în cele din urma, aduce iluminarea colectivă, deoarece conştiinţa umană încetează să se identifice cu vehiculul local prin care se întâmplă să opereze.

Articolul în limba Engleză îl găseşti aici:
https://genekeys.com/articles/venus-origins/

 

Înregistrează-te astfel încât să primești noutăți despre activitatea Anișoarei. 


Prin email vei primi detalii despre cursurile și evenimentele, organizate de Anișoara, precum și de noile articolele, imediat ce acestea sunt publicate.

*Prin înscriere sunteți de acord cu Termenii de Utilizare și cu Politica de Confidențialitate.  

Close

50% Complete

Înregistrează-te astfel încât să primești noutăți despre activitatea Anișoarei. 

Prin email vei primi detalii despre cursurile și evenimentele, organizate de Anișoara, precum și de noile articolele, imediat ce acestea sunt publicate.

*Prin înscriere sunteți de acord cu Termenii de Utilizare și cu Politica de Confidențialitate.