Trezeşte Potenţialul Înnăscut - Constelaţii Fenomenologice

Te-ai întrebat vreodată ce resurse ascunse așteaptă să se manifeste în tine?
Simți că există în interiorul tău o forță creatoare, o scânteie de autenticitate, dar nu știi cum să o aduci la lumină? Acest atelier este o invitație să pășești într-un spațiu sigur, cald și susținător, unde să te conectezi poate pentru prima dată cu potențialul tău unic folosind metoda constelațiilor fenomenologice.

Fenomenologia este o ramură a filosofiei care studiază experiența directă, subiectivă, modul în care trăim și percepem lumea, fără a o interpreta sau judeca în avans. În acest context, „constelație fenomenologică” înseamnă o explorare directă, deschisă, fără presupuneri sau teorii prestabilite, a unui sistem sau a unei problematici (familiale, organizaționale, personale etc.).

Cum se desfășoară?

  • Proces de grup: Lucrăm împreună cu un facilitator și un grup de participanți.
  • Reprezentanți: Participanții pot fi invitați să „reprezinte” persoane, roluri, emoții sau diverse aspecte ale unei teme de viață.
  • Explorare directă: În loc să analizăm rațional, observăm atent reacțiile, senzațiile, mișcările și emoțiile care apar spontan.
  • Fără judecată sau analiză: Nu căutăm explicații rapide sau vinovați; permitem ca adevărul fenomenologic să iasă la suprafață prin proces.
  • Scop: Descoperirea unor dinamici ascunse, blocaje sau tipare sistemice care influențează viața.

Această metodă pune accent pe prezență și pe ceea ce este viu „aici și acum”, deschizând drumul către claritate și înțelegere profundă, uneori surprinzătoare.

La nivele joase de frecvență, conștiința umană se limitează la corpul fizic — conștienţa fizică rămâne înrădăcinată în supraviețuire și frică, conștienţa emoțională rămâne ancorată în dorințe și dramă, iar conștienţa mentală în comparație și judecată. Prezenţa, Iubirea, Liniştea, apar atunci când accesăm frecvenţe mai înalte ale conştiinţei. Majoritatea suferințelor interioare apar din identificare (cu traume, frici, eșecuri, atașamente) ceea ce ne poate face să ne simțim izolați sau separați de ceilalți, de viață, de potențialul nostru.

Identificarea este procesul prin care o persoană ajunge să se confunde – parțial sau total – cu anumite gânduri, emoții, roluri, corp, povești de viață, credințe, relații sau chiar idealuri. Cu alte cuvinte, ea presupune ca atenția și energia conștientă să fie „capturate” sau „absorbite” de un anumit aspect al experienței, încât persoana ajunge să creadă că este acel aspect. Identificarea ne limitează perspectiva și libertatea. Atunci când credem că suntem doar o anumită parte din noi, ne restrângem posibilitățile de a acționa creativ și autentic. 

Procesul de de-identificare presupune să ne dăm seama că nu suntem gândurile, emoțiile sau rolurile noastre, ci suntem conștiența care le observă. Acest lucru aduce libertate interioară, claritate și deschide accesul la potențialul nostru mai profund.

Potențialul reprezintă ansamblul posibilităților, resurselor și capacităților latente, încă neexprimate sau neexplorate, care există în interiorul unei persoane, al unui grup sau chiar al unui sistem. Este ceea ce poate deveni, ce se poate manifesta, dacă sunt create condițiile favorabile pentru dezvoltare, creștere și exprimare.

  • Psihologic: Potențialul cuprinde abilități, talente, inteligență emoțională, creativitate, reziliență și alte resurse interne care pot fi dezvoltate prin experiență, educație și auto-cunoaștere.
  • Spiritual/existențial: Potențialul înseamnă și acea scânteie unică, „geniul” sau darul propriu fiecărei ființe, aflat în stare latentă, care așteaptă să fie descoperit și manifestat în lume. Este legat de vocație, sens și scop personal.
  • Energetic: Potențialul poate fi văzut ca o rezervă de energie vitală, inspirație sau forță creatoare care, odată eliberată, conduce la transformare și evoluție.

Caracteristici ale potențialului:

  • Este dinamic – se dezvoltă și se modifică pe parcursul vieții.
  • Este latent până când este activat, recunoscut sau susținut.
  • Este unic pentru fiecare ființă – nimeni nu are exact același set de posibilități sau daruri.
  • Se poate manifesta pe multiple planuri: fizic, intelectual, emoțional, social, spiritual.

Potențialul este important pentru că reprezintă sursa evoluției, împlinirii personale și a contribuției autentice în lume. Accesarea și manifestarea potențialului ne aduce satisfacție, sens, bucurie și stare de flux. Societățile și comunitățile prospere sunt cele care încurajează și susțin expresia potențialului individual și colectiv.

Indiferent unde te afli acum în viața ta, acest weekend poate fi un spațiu de explorare pentru:

✨ Dezvoltarea abilităților de a construi relații sănătoase, de a comunica autentic și de a colabora cu ceilalți;
✨ Descoperirea și eliberarea forței creatoare din tine, fie că este vorba de artă, idei inovatoare, soluții noi sau exprimarea autentică a sinelui;
✨Accesarea clarității mentale, a gândirii strategice, a discernământului și a creativității intelectuale;
✨ Capacitatea de a simți, procesa și transforma emoțiile într-o sursă de energie și înțelepciune;
✨ Eliberarea de convingeri limitative și de tipare mentale care blochează prosperitatea;
✨ Conectarea cu esența ta profundă, cu ghidarea interioară și cu sensul personal al vieții;
✨Echilibrarea și armonizarea pe multiple planuri (fizic, mental, emoțional, sufletesc);
✨ Bucuria de a fi tu însăţi şi de a trăi autentic;

Și multe alte fațete ale potențialului tău unic, care așteaptă să fie descoperite!

Pentru cine este acest eveniment?

  • Pentru oricine simte că există „mai mult” în interiorul său, dar nu știe cum să acceseze sau să manifeste acest „mai mult”.
  • Pentru cei care au un vis, o chemare sau o dorință de schimbare și evoluție.
  • Pentru oricine dorește să-și cunoască și să-și exprime autenticitatea, geniul și darurile personale.

Detalii practice

📍 Unde? București (locație comunicată la înscriere)
📅 Când? Weekend-ul 24-25 ianuarie 2026, între orele 9:45 - 18:00
👥 Locuri disponibile: 12 locuri pentru constelații personale + locuri pentru observatori și reprezentanți

💰 Contribuție:

  • 525 Lei – pentru cei care își lucrează constelația personală
  • 200 Lei – pentru observatori sau reprezentanți

✉️ Înscrieri: [email protected]
Locurile se ocupă în ordinea achitării. Plata se face în avans pe bază de factură.

⚠️ Important: Participanții sunt invitați să vină cu o atitudine deschisă, cu sănătate mentală stabilă și cu curiozitate autentică. Procesul poate aduce la suprafață emoții profunde și revelații care cer timp și acceptare pentru integrare.

💡 Plățile nu se restituie în caz de neparticipare, însă poți oferi locul tău altei persoane.

Dacă simți că a sosit vremea să-ți deschizi inima către toată bucuria pe care o meriți, te aștept. Vom crea împreună un spațiu sigur, plin de căldură, unde sufletul tău se poate vedea, se poate simți și poate renaște.

Marturii:

https://www.saranianisoara.ro/blog/minunile-din-viata-mea-scrisoare-primita-de-la-lacramioara

Annamaria - Arad

"Îți mulțumesc Anișoara pentru facilitarea ta blândă și înțeleaptă. Durerea din piciorul drept nu a mai revenit. Datorită ție și participanților am avut parte multe conștientizări, unele dureroase, unele vesele. Procesul continuă. Mulțumesc! Doresc în continuare să particip la astfel de evenimente."

Angela - Arad

"Servus Anișoara, în primul rând simt să îți mulțumesc pentru procesele și trăirile avute în acest weekend și pentru delicatețea și claritatea cu care ne-ai îndrumat în aceste povești! Ceea ce se trăiește într-un câmp creat cu persoane complet necunoscute este extraordinar și nu cred că se poate exprima în cuvinte, este de trăit, de experimentat! Ce pot să spun este că, mie personal, mi se pare fascinant să fii reprezentant în procesul cuiva! Atunci când cineva simte să-ți încredințeze reprezentarea unui aspect din viața sa tot ce crezi ca ești tu în momentul acela dispare. Mintea ta este redusă la tăcere și tot ce simți, spui și faci pur și simplu se întâmplă, se manifestă, ești în povestea persoanei respective și manifești povestea ei. În același timp cumva povestea este a tuturor celor aflați în acel câmp în acel moment. Cumva toți participanții își trăiesc emoțiile ca și când povestea ar fi despre ei, este o conexiune extraordinară! Recomand celor sceptici, (și eu am fost), să participe o dată dacă nu din curiozitate atunci măcar pentru ca să-și dovedească ca asta este doar o poveste! PS filmul Un alt sine poate ilustra ce încerc eu să spun, dar vă asigur că viața bate filmul! În esență vreau să spun: constelațiile sunt ca și căpșunii, roșii și frumoși, dar cu adevărat, în esență nu știm cum sunt până ce nu-i gustăm!"

Andrea V. - Bucureşti

"Bună ziua! Vă scriu în legătură cu constelația pe care am făcut-o și felul la cum m-am simțit după întâlnire. În primul rând doresc să vă mulțumesc pentru această întâlnire inedită care m-a ajutat foarte mult. Cred că este cea mai bună metodă de vindecare și eliberare emoțională pe care am încercat-o până acum, țin să vă spun că nu m-am mai simțit atât de bine și de prezentă în corpul meu cred că de când eram în liceu și nu aveam prea multe griji. La câteva zile după constelație am avut niște reacții adverse în corp, unde mi-au ieșit pe tot corpul niște bubițe albe și am simțit înțepături pe partea dreaptă a corpului. Toate acestea m-au făcut să înțeleg de fapt ce am ținut atâta timp în sufletul și în corpul meu, m-au făcut să conștientizez lucrurile care deja le știam cumva dar nu mai îmi aduceam aminte de ele, iar constelația m-a ajutat să-mi dau seama de ele și să înțeleg ce s-a petrecut în viața mea până acum. Am aflat lucruri noi pe care nu le știam și care m-au ajutat să înțeleg și ceea ce s-a întâmplat în trecut cu familia mea. Felul cum m-am simțit în timpul constelației a fost unul de eliberare și ușurare de presiunea care era concentrată toată asupra mea, dar și faptul că am putut să vorbesc persoanelor dragi mie ceea ce doream de mult timp să le spun chiar dacă nu am avut curajul până acum. Mulțumesc pentru tot, abia aștept următoarea întâlnire!"

Bogdan - Bucureşti

"Constelațiile - pe mine mă ajută să văd, să mă cunosc. Apreciez felul în care ghidezi, fără să forțezi nimic, detașarea, echilibrul, naturalețea, neutralitatea."

Ildiko - Deva

"Am curățat rădăcinile grădinii umane în weekend sub îndrumarea "grădinarului" Anișoara. A fost un sentiment uimitor să faci parte dintr-o reechilibrare temeinică, fără judecăți, pragmatică și eficientă. Recomand din toată inima tuturor a se înfrunta pe sine sub coordonarea Anișoarei. M-am simțit în siguranță și în palma Forței. Am devenit parte din povestea celorlalți, care este și povestea mea. Mulțumesc din suflet Anișoarei și tuturor sufletelor participante."

Corina Georgeta - Deva

"Mulțumesc cu recunoștință pentru faptul că m-ai ajutat să văd, să înțeleg și să eliberez, o parte, din blocajele și poverile emoționale moștenite. Undeva în subconștient, știam, că din iubire, copilul meu va prelua suferința și traumele strămoșilor și, cândva, se va regăsi într-un scenariu care nu-i aparține, că ar putea repeta nefericirea mea, relația de cuplu disfuncțională a părinților. Consider că asta este adevărata moștenire pe care o las copilului meu, o viață armonioasă, trăită cu bucurie și ușurință! M-ai făcut să înțeleg că viața este o călătorie frumoasă, cu suișuri, poticniri, uneori 2 pași înapoi, alteori în pas alergător care se poate face conștient, dacă-ți accesezi adevăratul potențial și alegi să-ți trăiești viața urmând propriul destin și, totodată, onorând ce a fost."

Bianca - Deva

"Bună ziua, am tot spus că vă scriu despre experiența mea în Constelațiile de la Deva, eu aș descrie în felul următor: A must do once in a life time. Eu am auzit despre constelații de la o prietenă și rezonez foarte bine pe aceste teme (așa că a trezit un real interes în mine, am vizionat un film să înțeleg puțin, părea incredibil, apoi mărturiile prietenei mele m-au fascinat) am vrut cu tărie să ajung în Mai nu am reușit (eu spuneam atunci în gândul meu înseamnă că nu este momentul) ei și uite a venit momentul în Octombrie a venit Momentul. (de fapt acela era momentul pt viața mea să particip, mi-a confirmat din nou universul toate la timpul lor).

Doamne eram atât de nerăbdătoare să trăiesc acea experiență și a venit ziua mult așteptată: vine introducerea și apoi încep constelațiile (parcă eram într-un film, unii din actori se cunoșteau alții nu, deși știam despre ce era vorba mi se părea ireală experiența). Atât de intensă, atâtea momente exact ce erau în viața mea reală (inclusiv cuvintele și expresiile erau reale din viața de zi cu zi) îmi spunea atâtea lucruri pe care le știam puțin dar nu aveau sens, acum îmi elucida și îmi dădea un sens mai intens despre ce trebuie și cum trebuie să fac.

Doamne nu îmi mai venea să plec de acolo aș fi stat acolo o viață să trăiesc acele emoții (atât din Constelația mea cât și a celorlalți, era atât de interesant tu stăteai pe margine și îți veneau mesaje din univers (eu le îmbrățișăm cu o așa deschidere și acceptare și bucurie nuuuu aș putea să o descriu cât de frumos era, parcă fiecare gest, sunet îl trăim la cote maxime).

Apoi s-a terminat și îmi venea să spun tuturor mergeți mergeți și trăiți experiența asta măcar o dată în viață, uitați este un sens atât de frumos și trăiri de grup pe care nu le găsești nicăieri altundeva (apoi au mai urmat încet anumite confirmări din viața mea și evidente învățate din constelație, aștept cu brațele deschise și inima tot ce îmi va aduce viața și mai ales ghidajul din constelații).

Vă mulțumesc profund pentru această experiență, vă sunt recunoscătoare pentru fiecare secundă petrecută alături de dumneavoastră (felul cum priveați oamenii și parcă vă uitați la ei și alegeți cuvintele și pașii (mi se părea că erați într-un alt univers și le prindeați cu mâna și făceați un puzzle dar îl aduceați în viața reală. Profund recunoscătoare pentru această experiență. Să ne revedem cu bine la următoarea."

Sorina - Deva

"Când intri în tărâmul constelațiilor, ai nevoie de curaj și multă iubire pentru viață. Bine, asta o realizezi după ce-ai intrat :)). M-am tot gândit cum aș putea pune în cuvinte, darurile ce le-am primit, timp de un an, după ce Anișoara a acceptat invitația Devei de a veni la noi și a ne "provoca", prin multă Blândețe și Compasiune, să ne eliberăm din lanțurile trecutului și/sau a iluziilor pe care mintea noastră ni le tot prezintă și să rămânem fermi în Adevărul nostru. Aș putea să spun, deși cuvintele exprimă atât de puțin din tot ce simt acum, că sunt extrem de recunoscătoare Anișoarei pentru existența ei și pentru TOT ce-a deschis în mine.

La începutul călătoriei prin constelații, mă simțeam pe nicăieri. Deși mă străduiam să mă deschid la tot ce câmpul constelațiilor oferea, eu parcă mă afundam tot mai mult în haos și confuzie. Însă, de fapt, tot acest haos era o re-aranjare a unor elemente din mine, o re-armonizare a ceea ce era "corupt" în ființa mea. Eu nu susțin că s-a încheiat. Ce vreau să spun este că Viața mea este un proces continuu de desfacere și de re-aranjare a elementelor cu scopul de a aduce echilibru între haos și armonie, drumul către Iubirea de Sine. Și, în timpul acestei călătorii, percepția mea s-a tot schimbat și continuă să se schimbe astfel încât trăiesc ușurința și bucuria de a mă primi și de a mă accepta, în toate aspectele mele. Până la vârsta asta, eu nu am știut și nu am simțit cum e să mă primesc și să mă accept, exact așa cum sunt în fiecare moment. Acum pot să afirm că mă primesc în unicitatea mea și cine vrea să îmi fie alături este primit iar cine vrea să plece, pleacă. Important este că eu rămân cu mine 💜. Constelațiile ghidate de Anișoara, m-au adus Acasă la mine, locul care mi-a lipsit atât de mult.. Mulțumesc Anișoara 💜 Recomand cu toată Transparența și Încrederea atelierele de constelații, susținute de Sarani Anișoara Cismașu."

Alina - Arad

"Mulțumesc Anișoara! Câte sincronicități! După procesele de la Constelații și Procesul de integrare a vieții, parcă uimită și veselă sunt despre măreția vieții de a ne arăta în fiecare dintre noi ceea ce este de integrat! Partea emoțională din procese, mișcarea energiei la nivel de corp și curățarea din câmpul energetic reprezintă cuvinte din teorie să pot spune că simțirile au fost într-adevăr vindecătoare. Toată mișcarea pe care am simțit-o la nivelul ființei mele a fost reală. Prezența și spațiul au fost magice! Ceea ce mai doresc să spun este despre susținerea procesului meu, a fost perfect, a fost a întregului și a activat bucăți frumoase prin cerc. Încrederea, conexiunea, blândețea, deschiderea sunt de bază. Întâlnirile cu Anișoara sunt revelatoare și aduc claritate. Recunoștință pentru cercurile de lucru ale Anișoarei."

Close

50% Complete

Înregistrează-te astfel încât să primești noutăți despre activitatea Anișoarei. 

Prin email vei primi detalii despre cursurile și evenimentele, organizate de Anișoara, precum și de noile articolele, imediat ce acestea sunt publicate.

*Prin înscriere sunteți de acord cu Termenii de Utilizare și cu Politica de Confidențialitate.